Lucrările, prezente aici, ne conduc la înţelegerea profundă a unicităţii, prin identificarea naturii reale a timpului şi a raportului pe care conştiinţa umană îl realizează faţă de lumea exterioară, dar şi faţă de lumea interioară care este la fel de vastă şi bogată atât în imagini, cât şi în semnificaţii. Lucrările sunt încadrate de elementele specifice cadrului urban, clădiri, personaje sau fragmente de personaje, a căror vestimentaţie este modernă şi tipică citadinului contemporan. Ele prezintă cadre în mişcare, care sunt simultan alerte dar şi încetinite. Senzaţia creată de ecranele din spatele obiectelor sau personajelor nu conturează ferm un anumit tip de mişcare, ci doar senzaţia de mişcare, regăsită, de altfel, în tehnica fotografică. Această tehnică presupune păstrarea unei poziţii fixe a aparatului foto, alături de un timp de expunere - mai lung decât în mod normal - astfel încât subiectele ce se deplasează devin imagini blurate, ce menţin direcţia mişcării subiectului.
În toate practicile spirituale se pune un accent important pe conştientizarea momentului prezent, adică a lui aici şi acum. În goana sa după fericirea superficială, mentalul inferior al omului speră neîncetat să-şi găsească împlinirea printr-o evadare din condiţiile obiective în care el se află. Astfel, fericirea este mereu amânată pentru mai târziu, într-un atunci şi acolo fantasmagoric în care proiectăm de cele mai multe ori dorinţe confuze şi contradictorii. Cu toate acestea, există o literatură extrem de bogată care demonstrează faptul că adevărata fericire nu poate fi atinsă decât printr-o reală şi profundă cunoaştere de Sine; pentru ca aceasta să apară, este necesară o permanentă atenţie faţă de clipa prezentă.
Împărţirea timpului în trecut, prezent şi viitor este un paradox. Nimeni nu poate trăi în trecut sau viitor. Ceea ce desemnăm prin noţiunea de trecut sau viitor nu poate fi experimentat efectiv decât ca prezent. Chiar în cazul unei călătorii presupuse în timp, trecutul sau viitorul sunt percepute ca prezent în momentul în care sunt experimentate. Putem sesiza astfel că noţiunile de trecut şi viitor nu pot fi acoperite de o experienţă efectivă. Ele sunt doar categorii temporale prin care mentalul ordonează evenimentele; prin urmare, trecutul şi viitorul aparţin în mod aparent lumii obiective, dar ele nu pot fi experimentate de subiectul cunoscător. De fapt, ele alcătuiesc chiar linia temporală.
În privinţa timpului, singura experienţă pe care o poate avea subiectul cunoscător este doar prezentul. Cu toate acestea, în cea mai mare parte din cazuri, omul obişnuit are o percepţie foarte vagă asupra prezentului. El înregistrează sub numele de prezent un interval de o zi sau chiar câteva zile în jurul momentului în care se află efectiv.
Pe măsură ce mentalul se rafinează, din punctul de vedere al lumii obiective (al derulării evenimentelor exterioare) - prezentul nu mai este un interval (o oră, o zi, o săptămână), ci este o fracţiune infinitezimală, o cuantă de timp, el fiind suspendat între ceea ce s-a petrecut deja (şi numim trecut) şi ceea ce nu s-a petrecut încă (şi numim viitor).
Mentalul obişnuit nu sesizează decât în condiţii cu totul excepţionale acest aspect infinitezimal al prezentului. Spre exemplu, atunci când se confruntă cu o situaţie neaşteptată foarte neplăcută, mintea comună este stupefiată să constate că ceea ce s-a petrecut cu doar câteva secunde înainte este deja ireversibil (aparţinând de trecut).
Am considerat că pictura se poate preta la ilustrarea cu imagini specifice a conceptului acesta de cuantă temporală care defineşte ceea ce înţelegem prin prezent, a calităţii fulgurante, de necuprins şi oprit în loc a clipei.
